Oct 18, 2017, 04:56

UDMR va susţine moţiunea PNL şi debarcarea lui Ponta

udmr

Parlamentarii UDMR nu vor vota împotriva moţiunii şi, probabil, vor susţine demersul PNL, a spus Kelemen Hunor.

„Fiind în Opoziţie, marea majoritate a colegilor vor spune că trebuie să votăm această moţiune de cenzură. Faţă de data trecută, din sesiunea de primăvară, înainte de acest anunţ liberalii ne-au căutat, am avut o discuţie fără să ştim textul, fără să cunoaştem textul”, a spus Kelemen Hunor.

El a precizat că UDMR doreşte să ştie ce se va întâmpla după ce cade Guvernul Ponta şi că va avea discuţii cu PNL pe această temă.

Pe noi ne interesează în primul rând ce se va întâmpla dacă pică Guvernul sau dacă Victor Ponta, premierul, face un pas înapoi pentru că şi această posibilitate există, bănuiesc. Ce urmează, ce program de guvernare şi ce proiecte până la alegerile de anul viitor. Sunt lucruri la fel de importante ca şi moţiunea de cenzură. Fiind în Opoziţie logic dacă încercaţi să ajungeţi la o concluzie ce vom face, se conturează, dar decizie formală nu există şi nici nu vom lua această decizie. Vom avea discuţii cu PNL, cu conducerea PNL în zilele următoare, cel puţin joia trecută când am avut o primă discuţie la telefon, aşa an rămas şi vă ţinem la curent”, a adăugat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a mai spus că toate variantele sunt posibile, inclusiv alegerile anticipate.

„Orice idee este realistă, inclusiv alegerile anticipate împreună cu alegerile locale, de ce nu. Toate variantele sunt posibile, cum este posibilă şi varianta de a merge mai departe cu acest Guvern, fiindcă nu noi vom decide soarta Guvernului. Soarta Guvernului va fi decisă de Coaliţia care susţine acest Guvern din care noi nu facem parte. Noi, cu liberalii şi cine mai e în Opoziţie, putem vota orice moţiune de cenzură fiindcă este un instrument constituţional şi e bine să existe moţiuni de cenzură”, a mai spus Kelemen Hunor.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares