Oct 20, 2018, 16:08

Un fundamentalist islamic, autorul atacului din California. În casa lui s-au găsit mai multe bombe

CVP8W3GUEAAYV6u

Syed Rizwan Farook, unul dintre autorii atacului din California, soldat cu 14 morţi, devenise fundamentalist islamic şi avea legături cu indivizi suspectaţi de terorism internaţional, anunţă  CNN.

Farook, care călătorise de mai multe ori în Arabia Saudită, discutase prin telefon şi pe site-uri de socializare cu indivizi din străinătate suspectaţi de terorism. „Toate aceste elemente par să fi avut un rol important în comiterea atacului, dar nu ştim încă exact despre ce este vorba”, a explicat un oficial citat de Fox News.  Reamintim că din cei 19 teroriști care au comis atentatele din 11 septembrie 2001, 14 erau saudiți.

În apartamentul presupuşilor autori ai atacului, soț și soție, au fost găsite numeroase arme de foc, 5.000 de gloanţe şi 12 dispozitive explozive artizanale, a declarat Jarrod Burguan, şeful Poliţiei regionale. „Încă nu cunoaştem mobilul atacului. Dar cei doi autori erau bine echipaţi şi ar fi putut comite un alt carnagiu”, a precizat Burguan.

Atacul comis miercuri după-amiază în California, soldat cu 14 morţi, ar putea avea caracter terorist, dar motivaţiile criminalilor nu au fost încă stabilite, a afirmat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

„Încă nu ştim amploarea planurilor atacatorilor, nici motivaţiile acestora. Ipoteza unui act terorist rămâne incertă, nu ştim nimic clar. Există această posibilitate. Observăm o prevalenţă a atacurilor de acest fel în întreaga ţară şi cred că mulţi americani au sentimentul neputinţei. Nu îi putem lăsa doar pe profesionişti să se ocupe de problema acestor crime oribile, trebuie să contribuim cu toţii”, a declarat joi Barack Obama, precizând că FBI încă cercetează circumstanţele producerii atacului.

Doi oficiali guvernamentali susțin că niciun semnal de alarmă nu a fost tras când acesta a mers pentru mai multe săptămâni în Arabia Saudită de Ramadan. Atunci a și cunoscut-o pe soția sa Malik, o pakistaneză (ca și el) care un an mai târziu ajungea în SUA în calitate de logodnică.

Syed Rizwan Farook şi partenera sa Tashfeen Malik – au fost împuşcaţi mortal în confruntări cu poliţia. Farook, în vârstă de 28 de ani, era cetăţean american.

Paisprezece persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite în incidentul armat din oraşul californian San Bernardino. Atacul a avut loc în sala de conferinţe a unui centru pentru tratarea persoanelor cu deficienţe cognitive (Inland Regional Center), în care Farook a lucrat, aflat în zona Waterman din San Bernardino, un orăşel de 200.000 de locuitori situat la 100 de kilometri est de Los Angeles.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares