Noi 24, 2020, 17:03

Un român, suspectat de provocarea unei avalanşe care a omorât 3 liceeni în Franţa

avalanche-aux-deux-alpes.les-eleves-etaient-des-skieurs-experimentes (1)

Un grup de schiori din care făcea parte cel puţin un român a provocat avalanşa din sud-estul Franţei, soldată cu moartea a trei liceeni.

„O persoană de naţionalitate română s-a prezentat la jandarmerie pentru a spune că schia cu un grup de 15 persoane pe aceeaşi pârtie şi că a auzit un zgomot, ca o explozie, în momentul declanşării avalanşei”, a declarat procurorul din Grenoble, Jean-Yves Coquillat, citat de postul BFMTV.

Românul este principalul martor al autorităţilor, dar acum este suspectat că ar fi fost unul dintre cei care au produs avalanşa. Turistul român a susţinute încă de la început că „schiorii au fisurat stratul de zăpadă deasupra celuilalt grup, care se afla mai jos pe pârtie, şi că aşa s-a declanşat avalanşa”.

Profesorul care însoțea grupul de elevi din Lyon surprins miercuri de o avalanșă în Alpii francezi a fost acuzat de omucidere involuntară. Şi asta pentru că liceeni au trecut peste banda care interzicea accesul pe pista de schi. Profesorul, internat în prezent din cauza rănilor suferite, și-a asumat un risc nepermis, intrând în cunoștință de cauză în zona interzisă.

Căderea de zăpadă a mai ucis și o a treia persoană, un ucrainean care schia, ca și adolescenții francezi, pe o pistă de mare dificultate închisă din zona Deux Alpes.

0 Comentarii

Shares