Dec 9, 2016, 17:26

Unirea cu România, supusă la vot la Chişinău, într-un altfel de referendum GALERIE FOTO

multi 3

Traian Băsescu: Singurul drum european al Republicii Moldova este direcţia Bucureşti. Unirea şi refacerea integrităţii teritoriale a României ar trebui să fie prioritare

Moldovenii sunt aşteptaţi astăzi să voteze unirea cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, de la Chişinău. Momentul va fi umat de un marş pe jos spre Prut. Convocată de Blocul Unităţii Naţionale (BUN), Marea Adunare Naţională va fi a patra astfel de manifestaţie din istoria statului format în urma destrămării URSS, potrivit unui comunicat al platformei Acţiunea 2012.

Traian Băsescu a spus în urmă cu puţin timp că cea mai importantă ţintă a unui partid din România, dar şi a Guvernului şi Parlamentului, ar trebui să fie unirea cu Republica Moldova.

„Singurul drum european al Republicii Moldova este direcţia Bucureşti. Unirea şi refacerea integrităţii teritoriale a României ar trebui să fie prioritare. În 2005, doar 6% dintre cetăţenii Republicii Moldova doreau unirea cu România. Înainte să plec eu din funcţie, procentul celor care îşi doreau asta era de 38%. Este o creştere masivă a adeziunii la ideea de unire, datorită unor politici făcute de România, ca acordarea cetăţeniei române. 5500 de burse au fost acordate anual Republicii Moldova, atât la liceu, cât şi la universităţi. În momentul de faţă tot guvernul Republicii Moldova are şi cetăţenie română, fără să mai vorbim de oamenii care se află în structurile statului. Un astfel de obiectiv (n.r. Unirea) este demn de un partid care vrea să facă ceva”, a spus Traian Băsescu la organizaţia PMP din Piteşti.

Asociaţiile românilor de peste hotare şi-au anunţat solidaritatea cu Marea Adunare Naţională. Peste 40 de organizaţii ale tuturor românilor din diaspora, din Europa până în America, cer parlamentelor şi guvernelor din România şi Republica Moldova să constituie de urgenţă grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă şi politică a Unirii.

„Cetăţenii Republicii Moldova vor vota Unirea cu România în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Chişinău. Duminică, 5 iulie, toţi cei care consideră că Unirea este unica salvare în contextul crizei economice, politice şi sociale interne, dar şi în cel regional tensionat, ies în stradă pentru un viitor mai bun”, se arată în comunicatul Acţiunii 2012.

„Îi chemăm pe toţi oamenii din raioanele Republicii Moldova să se organizeze în echipe şi să vină la Chişinău, la Marea Adunare Naţională, pentru a contribui la schimbare, pentru a demonstra că împreună suntem o forţă”, a declarat Constantin Codreanu, de la Blocul Unităţii Naţionale .

Reprezentanţii tuturor categoriilor sociale vor ţine discursuri pe scena special amenajată în Piaţa Marii Adunări. Marea Adunare Naţională a început duminică la ora 14:00, după care mii de participanţi vor porni în marş pe jos, spre Prut, unde pe 11 iulie va avea loc Podul de Flori de la Ungheni.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares