Preşedintele CSM, Marius Tudose, a declarat miercuri că ar trebui modificată legea în ceea ce priveşte reducerea pedepselor prin scrierea de cărţi în penitenciar şi făcute verificări privind autenticitatea şi caracterul ştiinţific ale acelor opere.
Întrebat cum poate fi rezolvată situaţia creată de reducerea considerabilă a unor pedepse în urma redactării unor opere, Tudose a răspuns că ar trebui să fie modificată legea de punere în executare a pedepselor.
Totodată, potrivit preşedintelui CSM, citat de Mediafax, „ar trebui făcute anumite verificări pentru a se constata dacă opera respectivă este autentică sau nu”.
Robert Cazanciuc a spus și el că munca în penitenciar este evaluată în momentul de faţă pe baza unor norme aflate în vigoare încă din 2006.
Întrebat dacă ministerul ia poziţie şi iniţiază un proiect în acest sens, Cazanciuc a declarat există „în momentul de faţă la minister o intervenţie normativă pentru a face lucrurile mai clare în materie ştiinţifică, în materie de lucrări cu caracter ştiinţific, redactate, elaborate în penitenciare”.
„Acum suntem pe cale de a identifica cea mai bună formulă, dacă este nevoie de o formulă la nivel legislativ, de lege, dacă se impune o modificare a legii executării pedepselor sau dacă se poate face prin alte norme subsecvente”, a mai spus Cazanciuc.
0 Comentarii