Sep 19, 2019, 07:41

Victorii importante în 7 state pentru Hillary Clinton şi Donald Trump în „Super Tuesday”

clinton-trump_3404147b

Donald Trump şi Hillary Clinton şi-au consolidat poziţiile de favoriţi în taberele republicanilor şi democraţilor după Super Tuesday. Fiecare dintre ei au câştigat clar în 7 state demonstrând că vor primi, cel mai probabil, nominalizarea pentru lupta finală pentru fotoliul de la Casa Albă, deşi matematic orice este posibil.

Trump a atras de partea lui sudul conservator, Alabama, Arkansas, Georgia, Tennessee şi Virginia, convingând chiar şi alegătorii mai moderaţi din Massachusetts şi Vermont. A pierdut totuşi la limită, potrivit rezultatelor parţiale, în Alaska, în favoarea lui Ted Cruz, senatorul care a câştigat şi Texas, statul natal, dar şi în Oklahoma. „Sunt singurul republican care îl poate bate pe Trump”, a spus, pe bună dreptate Ted Cruz. Hispanicul Marco Rubio a dat prima lovitură din acest an şi învins în Minnesota.

Rivalii republicani spun că nu renunţă la luptă, deşi Trump s-a autoproclamat deja învingător. Victoriile sale arată că americanii nu l-au penalizat pentru sprijinul pe care miliardarul l-a primit de la fanaticul Ku Klux Klan, David Duke. Mulţi dintre republicani se tem că o nominalizare a lui Trump ar face nu doar să piardă lupta cu Hillary Clinton, ci şi influenţa în cele două camere ale Congresului.

În tabăra democrată, Hillary Clinton a câştigat alegerile primare în Arkansas, Alabama, Tennessee, Georgia, Virginia, Massachusetts şi Texas, potrivit previziunilor televiziunilor din SUA. Ea a ieşit de asemenea învingătoare în arhipelagul Samoa. Contracandidatul ei democrat Bernie Sanders s-a impus, deloc surprinzător, în Vermont, unde este senator, dar şi în Minnesota, Colorado şi Oklahoma. „Această campanie nu este doar despre alegerea preşedintelui. Este vorba despre a transforma America”, a spus, surprinzător, Sanders, care a pierdut un stat alb, liberal, pe care ar fi trebuit să şi-l adjudece – Massachusetts.

0 Comentarii

Shares