Dec 16, 2019, 06:35

VIDEO Întâlnire istorică. Obama și Putin s-au înțeles pe soarta Siriei

obama si putin

Preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au convenit asupra necesităţii unei politici de tranziţie în Siria, coordonată chiar de oficiali sirieni în colaborare cu ONU, în cadrul summitului G20 din Antalya, a declarat un responsabil al Casei Albe, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.

Într-o întâlnire separată de 35 de minute în timpul summitului din Antalya, Turcia, la care participă 20 de state, liderul american şi cel rus au discutat despre eforturile de a găsi o soluţie în cazul războiului civil din Siria, eforturi cu atât mai importante în contextul atentatelor teroriste comise în Paris vineri seară şi soldate cu 129 de morţi şi 352 de răniţi, atentate care au fost revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic.

„Preşedintele Obama şi preşedintele Putin au convenit asupra necesităţii unei politici de tranziţie, coordonată chiar de oficialii sirieni, care se va stabili prin negocieri între opoziţia siriană şi regimul (Bashar al-Assad, preşedintele Siriei), sub supravegherea ONU, în vederea încetării conflictului armat”, a precizat un responsabil al Casei Albe.

Obama a salutat eforturile tuturor ţărilor care luptă împotriva organizaţiei teroriste şi a subliniat importanţa campaniei militare a Rusiei în Siria împotriva acestei grupări, a mai indicat responsabilul de la Casa Albă.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares