Cel puțin 22 de victime ale atentatului sinucigaș comis sâmbătă seara la o nuntă în orașul Gaziantep (sud-estul Turciei) aveau vârste sub 14 ani, a declarat luni un oficial guvernamental, relatează Reuters.
Un băiat cu vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani a comis atacul în care au fost ucise cel puțin 51 de persoane și au fost rănite 69, dintre care 17 se află în stare critică, a declarat duminică președintele turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând că dovezile inițiale sugerau că atentatul ar fi fost comis de gruparea jihadistă Stat Islamic.
Oficialul guvernamental a precizat că bilanțul de 51 de morți nu îl include și pe atacator.
Majoritatea victimelor aparţin etniei kurde si kurzii îl acuză pe Erdogan că se află în spatele acestui atac terorist. de altfel, la înmormântarea copiilor ucişi, kurzii au strigat „Asasinul Erdogan!”
O vestă explozivă a fost găsită la locul atentatului comis în sud-vestul Turciei, au afirmat surse oficiale, citate de Agerpres.
Patruzeci și patru din cele 51 de victime au fost identificate până în prezent, potrivit agenției de știri private Dogan. Martorii au afirmat că un copil de trei luni se află printre cei uciși.
Formațiunea pro-kurdă Partidul democratic al poporului (HDP) a afirmat că unul dintre miri este membru al său. Mirele s-a aflat printre cei răniți, însă mireasa a scăpat teafără și nevătămată.
Kurds are shouting Murderer Erdogan in funeral of the victims of suicide bomb attack in #Gaziantep 51 kurds kiĺled. pic.twitter.com/E8hy2PBzZ9
— Struggle Of Kurds (@StruggleOfKurds) August 21, 2016
Video: Suicide bomb attack to a #Kurdish wedding in #Gaziantep, possibly by #ISIS, most of the guests were HDPmember pic.twitter.com/leYFGmuT0j
— CoupNews Turkey (@coupdetatturkey) August 20, 2016
0 Comentarii