Aug 2, 2021, 15:55

Viktor Orban: Islamul nu a făcut niciodată parte din Europa. Noi în Ungaria decidem ce vrem sau ce nu vrem. Nu vrem asta

Viktor-Orban-

Premierul ungar, Viktor Orban, şi-a apărat postura inflexibilă împotriva refugiaţilor, dintre care majoritatea sunt musulmani, spunând într-un interviu că islamul „nu a făcut niciodată parte din Europa”, informează agenţia de presă AFP în pagina online, citată de Mediafax.

Aceasta a declarat pentru săptămânalul german Focus că „limbajul elitei europene este ideologic şi dogmatic”.

„Islamul nu a făcut niciodată parte din Europa, a venit la noi”, a spus Orban într-un interviu care va fi publicat în întregime sâmbătă.

Acesta a recunosut că imigranţii de origine turcă din Germania, care au ajuns cu zecile de mii în anii 1960 pentru a munci acolo, „aparţin acum istoriei germane şi prin urmare, şi istoriei Europei”.

„Însă la nivel spiritual, islamul nu a făcut niciodată parte din Europa. Este legea unei alte lumi”, a spus Orban.

El a criticat de asemenea Franţa şi Germania pentru refuzul lor de a accepta „orice îndoieli” cu privire la o societate multiculturală.

„Noi în Ungaria decidem ce vrem sau ce nu vrem. Nu vrem asta”, a spus el.

Aproximativ 600.000 de persoane au ajuns în Europa până acum în acest an, multe dintre ele îndreptându-se spre Germania şi Suedia.

Orban a subliniat că majoritatea solicitanţilor de azil care au ajuns în Europa sunt de fapt imigranţi economici. „Nu toată lumea are dreptul la o viaţă în Germania sau în Ungaria. Acesta este doar pentru cei care au muncit pentru el”, a spus el.

Ungaria îşi va închide frontiera cu Croaţia începând de sâmbătă de la ora 0.00 (1.00, ora României), a anunţat Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe, citat de agenţia de presă MTI. Decizia a fost anunţată după o întâlnire a cabinetului de securitate naţională care a avut loc vineri, fiind convocată de premierul ungar, Victor Orban, în cursul aceleaşi zile.

Ridicarea gardurilor la frontiere de către Ungaria, precum şi tratamemtul aplicat de aceasta asupra imigranţilor – inclusiv confruntările din data de 16 septembrie între poliţie şi aceştia – au fost criticate aspru, inclusiv de către secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

0 Comentarii

Shares