Tribunalul Uniunii Europene a spus un NU hotărât maghiarilor care luptau pentru autonomia teritorială pe criterii etnice în România. Inițiativa prin care se urmărea definirea regiunilor ce pot beneficia de politica de coeziune a Uniunii fără a respecta frontierele administrative interne a fost considerată ilegală și neconstituțională de Tribunalul Europei care a decis în acest fel să mențină o decizie a Comisiei Europene din 2013.
Inițiativa a fost susținută în special de Consiliul Național Secuiesc, partenerii UDMR, cu sprijinul nemijlocit al autorităților de la Budapesta. De altfel, președintele Consiliului Național Secuiesc, Izsák Balázs a fost dintre inițiatorii proiectului și a încercat să se folosească de o prevederea a Tratatului de la Lisabona pentru a face un pas important pentru autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc. Subiectul a fost motiv de ceartă și în UDMR în 2013 când Kelemen Hunor l-a pus la punct de Gyorgy Frunda care susținea că inițiatorii nu vor avea câștig de cauză cu acest demers.
Prin hotărârea de marți, Tribunalul constată că, în contextul politicii de coeziune a Uniunii, noțiunea ‘regiune’ trebuie definită cu respectarea situației politice, administrative și instituționale existente în statele membre și că, în consecință, Uniunea nu poate adopta un act care, precum cel propus în inițiativă, ar urmări să definească regiuni cu minoritate națională fără a ține cont de această situație. Tribunalul arată și că menținerea caracteristicilor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice ale anumitor teritorii nu este un scop care ar putea justifica adoptarea unui act în temeiul politicii de coeziune a Uniunii.
Potrivit Tratatului UE, la inițiativa a cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii, provenind din minimum un sfert din statele membre, Comisia poate fi invitată să prezinte legiuitorului Uniunii, în limitele atribuțiilor sale, o propunere de adoptare a unui act juridic în vederea aplicării tratatelor, așa-numita „inițiativă cetățenească europeană’.(ICE)
Propunerea de ICE a cetățenilor Balázs-Árpád Izsák și Attila Dabis, asociați cu alte cinci persoane, intitulată „Politică de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale”, a fost prezentată la Comisie încă din iunie 2013.
Înainte de a putea începe să strângă numărul de semnături cerut, organizatorii inițiativei cetățenești europene trebuie să o înregistreze la CE, care examinează în special obiectul și obiectivele acesteia. Executivul comunitar poate refuza să înregistreze inițiativa, în special atunci când obiectul acesteia din urmă nu intră în mod vădit în sfera sa de competență pentru a propune un act juridic legiuitorului UE.
0 Comentarii