Aug 19, 2019, 08:42

Zgonea, exasperat de nesimţirea subalternilor care au adoptat din nou pensiile speciale ale parlamentarilor

zgonea

Preşedintele Camerei Valeriu Zgonea a declarat, miercuri, că este o greşeală din partea şefului Comisiei de statut, Bogdan Niculescu Duvăz (PSD), că nu a făcut publică şedinţa în care s-a modificat legea pensiilor parlamentare, că „lucrurile făcute în spaţii închise, obscure generează nemulţumiri”

Social-democratul Valeriu Zgonea a mai susţinut că este inutil să discute cu colegul său de partid, Bogdan Niculescu Duvăz, pentru că „dânsul zice ca mine şi face ca el”.

„Dacă preşedintele comsiei şi comisias-a întrunit fără să respecte procedurile pe care noi le-am stabilit la Camera Deputaţilor aveţi tot dreptul să-l întrebaţi pe preşedintele Comisiei. Mie mi se pare lipsit de respect ca să aprobi Regulamentul Camerei Deputaţilor, să fii deputat şi să încalci propriile tale decizii. Mie mi se părea normal ca domnia sa să vă anunţe din timp şi să fiţi prezenţi din timp la o discuţie atât de sensibilă”, a spus social-democratul Valeriu Zgonea, întrebat în legătură cu faptul că membrii Comisiei de statut au modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor marţi, într-o şedinţă are nu a fost anunţată public.

Preşedintele Camerei a susţinut că, personal, nu are ce sancţiuni să dispună.

„Eu nu am ce să fac. Nu există nici o sancţiune, dumneavoastră trebuie să fiţi şi mai vehemenţi şi vom discuta acest lucru şi în cadrul Birourilor reunite. Mie nu mi se pare corect”, a adăugat Zgonea, citat de Mediafax.

El a spus că va discuta în şedinţa Birourilor Permanente această atitudine care i se pare neserioasă.

„Vom discuta în Birourile permanente reunite această atitudine care mie mi se pare neserioasă. Noi suntem acuzaţi de netransparenţă. Am făcut nişte modificări ale Regulamentului Camerei generate tocmai de această nemulţumire, nu numai a dumeavoastră (a jurnaliştilor-n.r), ci a ONG-urilor, a asociaţiilor de profil că se dezbat proiecte de legi în anumite comisii, noaptea pe la 7, 8 fără să fie anunţată din timp această ordine de zi. Mi se pare o mare greşeală pe care domnul Duvăz a făcut-o, un om cu experienţa lui, 25 de parlamentarism. Nu trebuia să facă această greşeală. Voi avea o discuţie cu domnia sa… dar, e a nu ştiu câta, nu ştiu dacă are vreun sens să discut cu domnul Duvăz, dânsul zice ca mine şi face ca el”, a adăugat Valeriu Zgonea.

Întrebat când ar fi plenul reunit pentru adoptarea raportul la legea pensiilor parlamentare, Zgonea a sugerat că s-ar putea ca raportul să nu fie introdus prea curând pe ordinea de zi : „Teoretic da, practic s-ar putea să nu fie. Sunt foarte multe rapoarte care stau câte doi-trei ani”.

„Sunt mulţi colegi care nu au înţeles că lucrurile s-au schimbat în Camera Deputaţilor. Îmi pare rău că nu înţeleg aceste lucruri şi îmi pare rău că ne punem noi în situaţia de a crea avantaje în momentele în care nu merităm să avem aceste avantaje. O discuţie deschisă şi clară pe legea pensiilor parlamentarilor putea să fie făcută cu dumeavoastră în sală şi cu argumentele pe care le au colegii noştri. Lucrurile făcute în spaţii închise, obscure, pe care nu le ştie nimeni, generează nemulţumiri din partea tuturor şi atunci vor fi foarte mulţi parlamentari care vor vota împotriva acestui proiect de lege, care până acum a avut majoritatea’, a mai arătat Zgonea.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares