Dec 9, 2016, 17:24

Ziua în care Iohannis a câștigat Parlamentul. Cum a respins Zgonea 3 cereri vitale ale PSD

plen

Ultima zi a sesiunii parlamentare a marcat ruperea coaliției PSD-UNPR și răsturnarea majorității parlamentare. Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE nu putea fi însă impusă de Klaus Iohannis și armata PNL fără sprijinul clar și asumat al lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

La ultima ședință a Birourilor Permanente ale Camerei și Senatului, luni, când Ilie Sârbu și Călin Popescu Tăriceanu au cerut să nu fie convocat plenul comun pentru numirea lui Ungureanu, Zgonea a insistat pentru convocarea acestuia și i-a forțat pe cei doi să accepte, spunându-le că „s-a votat deja” pentru asta. Exact din această cauză, ulterior, în ședința grupurilor parlamentare ale PSD, Zgonea a fost atacat de colegi și acuzat că se comportă „ca un vătaf”, iar Zgonea s-a oferit să-și depună mandatul.  În ședința de plen de marți, când președintele comisiei parlamentare pentru controlul activității SIE, Mihăiță Calimente, a anunțat de la tribună că Mihai Răzvan Ungureanu nu a fost validat de comisie din lipsă de cvorum, social-democrații mizând pe asta pentru a bloca votul, Zgonea a expediat rapid chestiunea, spunând de la tribună că oricum avizul comisiei era consultativ. După care a trecut rapid la procedura de vot.

Nu au fost însă singurele contribuții ale lui Valeriu Zgonea la trecerea puterii Camerei Deputaților în slujba opoziției. Tot marți, liderul PSD a blocat o inițiativă a … PSD privind anularea votului dat în 2010 pentru desemnarea lui Ștefan Minea ca judecător al CCR. Comisia juridică refuzase să elaboreze un punct de vedere tranșant pe această problemă și PSD dorea să o tranșeze în plenul Camerei, prin adoptarea unei hotărâri de anulare a mandatului lui Ștefan Minea, fapt care ar fi creat un precedent pentru toate voturile date în cameră în ultimii ani. Biroul Permanent al Camerei a decis însă, tot prin procedurile impuse cu fermitate de Zgonea, ca cererea social-democraților să se întoarcă la comisia juridică pentru a treia oară și să fie amânată până la toamnă.

„În urma discuţiilor, s-a stabilit ca punctul de vedere referitor la sesizarea deputatului Marian Neacşu cu privire la alegerea unui judecător în 2010 să fie trimis înapoi Comisiei juridice, întrucât noi am stabilit ieri ca comisia juridică ne prezinte cadrul legal în care s-au desfăşurat şedinţele şi în cazul în care apreciază că este vorba de o încălcare a prevederilor legale privind numirea unui judecător la CC, să facă un prioiect de hotărâre, care să se discute în Cameră. Comisia juridică a răspuns doar la prima chestiune şi nu au propus un proiect de hotărâre”, a explicat Nicolae Mircovici, secretarul Camerei, după ședință. Acesta a mai spus că discuţia a fost „că se încheie sesiunea parlamentară” şi este puţin probabil să se facă o sesiune extraordinară pentru acest caz. „În momentul în care patru ani treaba a mers, nu văd de ce nu poate să meagă încă două luni”, a arătat Mircovici.

A treia prioritate a propriului său partid respinsă de Valeriu Zgonea este venită chiar de la Sebastian Ghiță, cel care își instalase biroul în biroul președintelui Camerei Deputaților și care îi spunea acestuia ce decizii să ia în diverse momente ale conflictului politic din parlament. Solicitarea lui Ghiță ca președintele Camerei Deputaților să sesizeze CCR pentru că procurorii i-au interzis fostului deputat PZSD să își exercite mandatul de parlamentar a rămas fără reacție din partea lui Valeriu Zgonea. Aceasta a fost scoasă de pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, fără explicații oficiale. Neoficial, Zgonea a explicat că nu-și poate asuma instituția pe care o conduce un asemenea război.

După ce a închis ședința de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu, președintele Camerei a plecat, mulțumit, împreună cu Vasile Blaga. Colegii l-au acuzat în urmă că face jocurile palatului Cotroceni, iar liberalii au făcut haz, opinând că s-ar putea ca în septembrie s-ar putea să fie nevoiți să îl apere când PSD va cere demiterea sa din funcție.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares